Organizatorii concursului Nuestra Belleza Mexico i-au retras, luna trecuta, titlul castigat de tanara in varsta de 19 ani, afirmand ca aceasta "a manifestat o lipsa de dedicatie si de disciplina".
Cynthia de la Vega a recunoscut ca s-a ingrasat, afirmand ca acest lucru a fost cauzat de stresul generat de pregatirile pentru concursul Miss World, insa sustine ca nu a fost niciodata prevenita in legatura cu cerintele de ordin fizic impuse pentru acea competitie.
Intr-o conferinta de presa organizata joi, comentand decizia organizatorilor concursului Nuestra Belleza Mexico, Cynthia de la Vega a spus ca Luis Rangel, preparatorul oficial al acestei competitii, i-a prescris prin e-mail o cura de slabire ce consta "in consumarea unui singur aliment timp de o luna".
"Organizatorii Nuestra Belleza Mexico mi-au cerut sa slabesc cateva kilograme, dar ei nu mi-au asigurat niciodata un nutritionist si niciun alt fel de asistenta care sa ma ajute sa pierd acele kilograme", a declarat Cynthia de la Vega.
Potrivit Cynthiei de la Vega, un plan nutritional corect "trebuie sa fie specific pentru fiecare zi a saptamanii si trebuie supravegheat riguros pentru a putea face modificarile necesare".
"Ma simt suficient de sanatoasa pentru a-mi reprezenta tara si cred ca ceea ce au facut ei a fost o nedreptate. Mi-au luat coroana pe care am castigat-o. Este dreptul meu", a declarat De la Vega pentru postul in limba spaniola al retelei CNN.
Intr-un comunicat care anunta retragerea coroanei castigate de Cynthia de la Vega, organizatorii concursului Nuestra Belleza Mexico afirma ca greutatea modelului mexican nu a avut nicio legatura cu decizia lor. Organizatorii spun ca Cynthia de la Vega "nu a respectat recomandarile si scopurile stabilite pentru pregatirea ei".
Cynthia de la Vega va fi inlocuita la concursul Miss World de Gabriela Palacio.
Gabriela Palacio
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu